Loading Evenimente

Block Party în District 40

  • Acest eveniment a trecut.

Block Party în District 40

28 septembrie, 2019 - 29 septembrie, 2019

Lectură, spectacole de dans și muzică contemporană, dezbateri inedite și cinema în aer liber – toate aceste delicii de cultură revin în District 40, pe strada I.L.Caragiale din capitală, în cadrul celei de-a II-a ediții a evenimentului cultural stradal Block Party, organizat de ARCEN în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Expo Arte, pe 28-29 septembrie, între orele 11.00 și 23.00.

Loial promisiunii proiectului District 40, de a crea o conviețuire într-o stare de spirit în cartierul cultural al Icoanei, ARCEN aduce la ediția Block Party din acest an un program amplu, care cuprinde nume importante din literatura contemporană (Nora Iuga, Claudiu Komartin, Bogdan Ghiu, Robert Gabriel Elekes), muzică (Maria Balabaș și Jim Felix), dans contemporan (Oana Mureșan, Ioana Marchidan și Ale Jara), arhitectură și artă contemporană (instalații proiectate de arh. Elena Viziteu, dialoguri despre spațiul urban cu Ilinca Păun Constantinescu, Suzana Vasilescu și Anca Poterașu).

Block Party în District 40 propune o altfel de interacțiune cu strada și cu orașul, dar și o nouă formă de vecinătate. Prin dezbaterile propuse, instalațiile de artă și arhitectură contemporană, ediția de anul acesta a Block Party-ului răspunde la întrebarea „Cum ar arăta o stradă pietonală într-un district cultural al orașului?”. Timp de două zile consecutiv, traficul rutier va fi oprit, iar strada va deveni pe rând spațiu expozițional, loc de întâlnire și interacțiune în mijlocul orașului, spațiu de lectură și performance, loc de dezbatere, loc de joacă pentru copii și adulți, scenă de dans și cinema în aer liber.

„Block Party în District 40 are ca scop reluarea dialogului dintre locuitorii aceleiași străzi și aceluiași cartier, într-o nouă stare de spirit, care integrează unitar orașul, strada, vecinătatea și clădirile. Block Party în District 40 vine astfel să promoveze ideea că viețuirea urbană înseamnă mai mult decât locuirea unui spațiu. Înseamnă legătura dintre oameni și spațiul pe care îl locuiesc, care formează comunitatea și starea de bine în mijlocul orașului pe care îl locuim”, a declarat presei Edmond Niculușcă, unul dintre inițiatorii ARCEN.

O concretizare a stării de spirit ARCEN, District 40 demonstrează, la scara unui district relevant pentru București – Cartierul Icoanei, modul în care se poate reface, activa și valorifica, prin cultură și comunitate, atât legătura între oameni și spațiul în care locuiesc, cât și legătura dintre oameni, în spațiul în care locuiesc.

Program Block Party în District 40 | ediția 2019

| sâmbătă și duminică, 28-29 septembrie

| de la 11.00 la 23.00

| în strada I.L.Caragiale, între str. Icoanei și str. Maria Rosetti

ora 11.00

acces în instalația urbană de pe întreaga stradă I.L.Caragiale, arh. Elena Viziteu

muzică în stradă, dj Jim Felix

instalația-librărie, un proiect ARCEN-Cărturești, arh. Elena Viziteu

spațiu de joacă Răspiua

ora 13.00-13.30

sâmbătă: performance poezie urbană cu Claudiu Komartin și Siberia

duminică: performance poetico-muzical cu Maria Balabaș

ora 13.45-14.30

sâmbătă: dialog Suzana Vasilescu, Anca Poterașu

| Despre rolul artei contemporane în spațiul public. Cazul cartierului Mântuleasa. moderator: Andreea Pietroșel.

duminică: dialog Ilinca Păun Constantinescu

| Despre cum mor și renasc orașele. Revitalizarea centrului prin cultură și comunitate.  moderator: Andreea Pietroșel.

ora 14.30-15.45

sâmbătă și duminică: performance Oana Mureșan (Cluj Napoca)

ora 16.00-16.30

sâmbătă: performance poetico-muzical cu Maria Balabaș

duminică:  performance cu Biofilm (Robert G. Elekes, Petra A. Binder, George Pandrea și Dumitru Galupa)

ora 16.30-17.15

sâmbătă: dialog Bogdan Ghiu

| Despre regenerarea cartierelor istorice ale Bucureștiului. Cazul District 40 | moderator: Andreea Pietroșel.

duminică (ora 16.30-17.45): Conferință Nora Iuga.

| Dialog despre Orașul care ne locuiește . | moderator: Andreea Pietroșel.

ora 17.15-19.15

sâmbătă: performance coregrafic cu Ale Jara, Gaga Mouvement, TanzFaktur (Düsseldorf)

duminică: performance coregrafic cu Ioana Marchidan, Linotip (București)

ora 19.30-20.00

sâmbătă și duminică: Proiecții de film despre oraș și spațiu public

ora 20.00-23.00

sâmbătă și duminică: party de District Cultural cu dj Jim Felix

 

Partenerii proiectului: Primăria Municipiului București, Expo Arte, Enel, Mega Image, Oscar, Exim Bank, Cărturești, Răspiua, Oma Vision, One World Romania, Institutul Francez.

Block Party în District 40

Detalii

Începere:
28 septembrie, 2019
Se termină:
29 septembrie, 2019

Organizator

Expo Arte
Sit web:
http://www.expoarte.ro

Adaugă un răspuns

Vrei să te anunțăm când mai facem un eveniment super-fain?

Abonează-te la newsletter!
Fără spam, promitem!