Galeria Galateca găzduiește, până pe 30 ianuarie 2021, expoziția What’s next?, aflată sub sloganul ”Let’s move on. Art can help”. Mai mult decât o expoziție de artă contemporană, What’s next? aduce în fața privitorului o selecție de lucrări semnate de artiștii tineri și marchează lansarea platformei culturale neoart.center, o platformă sustenabilă, cu funcționalități multiple și care își propune să devină un instrument viabil de susținere a artei contemporane, precum și de educație, pentru publicul larg.
Tinerii artiști implicați în proiect sunt o parte din cei care au aplicat pentru concursul #contactless Art Wall, inițiat de Galateca și susținut de Expo Arte în primăvara acestui an, și pentru apelul de proiecte Arta la intrare. Schimbare, manifestare programată să se desfășoare în aprilie 2020.
20% din valoarea lucrărilor vândute va constitui un fond pentru acordarea de burse tinerilor artiști, astfel continându-se inițiativa galeriei Galateca și a Asociației Culturale Neo Art România începută în luna iunie a acestui an.
#contactless Fernando Diaconu/ Magda Morozan/ Karmen Golumbeanu/ Diana Drăghici/ Roxana Bloju/ Diana Matilda Crișan/ Irina Milii/ Cosmin Gandore/ Petre Chirea/ Sebastian Beianu / Carla Francesca Schoppel/ Mircea Moroianu/ Diana Roșca
Arta la intrare. Aurelia Chiru / Sorina Maria Mihalache/ Ioana Maria Oancea/ Daniel Petria/ Diana Roșca/ Lara Zhuravska/ Bogdan Cazacincu/ Ingrid Cosma/ Alina Tofan/ Carmen Sârbu/ Sabina Legănaru
Proiect inițiat și organizat de galeria Galateca
Co-organizator: Asociația culturală Neo Art România
Parteneri media Biz, modernism.ro, agentiadecarte.ro, Radio Romania Cultural, Kreatoria
Acest proiect face parte din programul de susținere a galeriilor de artă din București inițiat de Primăria Capitalei prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și Centrul Cultural Expo Arte.